Recenzie: Run The Jewels – Run The Jewels 2

run-the-jewels-rtj2-cover

Si s-au intors baietii. Muzica cu un ranjet sardonic care iti cara repetat pumni peste barbie. Run The Jewels, adica Killer Mike si El-P, au gasit multe moduri memorabile in care sa-si descrie chimia dintre ei ca si duo, dar pe albumul al doilea, “Run The Jewels 2”, the “top tag team for two summers”, cum ii eticheteaza Killer Mike pe piesa de debut, “Jeopardy”, echipa lucreaza la turatie maxima. Pe “Blockbuster Night (Part 1)”, Mike deruleaza o cascada impachetata de versuri peste instrumentalul lui El-P, dominat de lovituri surde: “You rappers doo-doo, baby shit, just basic boo-no/I`m Shaka Zulu, Mansa Musa, my money beaucoup”, contrastand umorul de gradinita cu referinte catre un monarh african din secolul XIX, un imparat din Mali din secolul XIV si fisicuri groase de verzisori in buzunar. Tocmai monologurile astea necivilizate, trash-talk-ul asta, a facut din albumul moca de anul trecut un proiect diferit de restul, si fix fanfaronada asta detasata explodeaza la potential maxim pe sequel.


Totusi, Run The Jewels 2 coboara mai adanc in tenebre. Intocmai ca domnia lui Shaka Zulu, e parte tendinta binevoitoare de a uni, parte manifestari de tiran care ajunge cu capul infipt intr-un par. Imbibat de dragoste si de ura si de regret (plus vocea de robot a lui Michael Winslow din „Police Academy” de pe „Oh My Darling Don`t Cry”), albumul asta e printre putinele albume de rap din 2014 care merita atentia continua da capo al fine.

Sa ne intoarcem un pic in timp, pana la piesa highlight a lui MC Ren de pe “Straight Outta Compton” de la N.W.A. (adica in 1988, cand cei doi din Run The Jewels erau niste pusti impresionabili in clasa a 8-a), mai exact la refrenul tunator care vine asa: “If it ain`t ruff it ain`t me”. Acum, cateva decenii mai tarziu, Michael “Killer Mike” Render (din Atlanta, afiliat la Dungeon Family, bun povestitor de anecdote, antreprenor) si Jaime “El-P” Meline (inovator din Brooklyn, “indie as fuck”) sunt veterani de 39 de ani, inca sprinteni.

Au fost martori la cum rap-ul s-a maturizat, a regresat, s-a bucurat din plin de laurii succesului, si-a jelit pierderile, a supt energia jucatorilor tineri, a luat de-a gata sudoarea jucatorilor mai in varsta, neoprindu-se, de fapt, nici un moment din maraton. E depasit sa mai dezbati daca a fost vreodata “the black CNN”, conform celebrului citat din Chuck D, dar a coborat totusi standardele in cam aceleasi feluri in care CNN i-a dezamagit pe americani. Nemaifiind un canal premium, rap-ul alearga acum disperat dupa rating-uri in mijlocul unei infloriri a optiunilor pentru consumatori, exploatand situatii socio-politice cu promisiunea ca incearca sa ajute la gasirea unor solutii, intrerupand neindemanatic breaking news-uri pentru ca vedetele sa-si exprime ofurile, parand incoerent si coplesit de vremuri, transformand grotesc femeile in simple obiecte sexuale.

In conditiile astea, crezul de pe “If It Ain`t Ruff” (un crez care ar putea fi si obiectivul Run The Jewels) inca suna revolutionar, retro-maniac si subversiv la un an dupa ce Mike si Jaime au decolat. Un soi de moshpit dur in care te folosesti exclusiv de coate ca sa razbati. O reinterpretare a spiritului punk. Si totusi doar primul pas. Pe piesa care da numele albumului “R.A.P. Music” de la Killer Mike din 2012 (acolo unde a inceput de fapt prietenia si colaborarile cu El-P), omul zicea: “This is church, front pew, amen, pulpit/ What my people need and the opposite of bullshit”. RTJ 2 se indreapta in acea directie, incendiind pentru a reconstrui, dar fara metehnele din conscious rap. E ca si cum cei doi s-ar fi pus de acord (mai ales ca nici carierele fiecaruia nu au fost lipsite de hopuri) ca rap-ul functioneaza cel mai bine ca un instrument foarte contondent, manuit doar cu ajutorul instinctelor. Pentru ca pe langa alte caracterizari, RTJ2 nu are pretentii de proiect “conscious”. Rimele celor doi sunt torentele pasionale ale unor oameni caliti in domeniu, oameni pe care ii doare in dos de absolut orice si de-aia isi permit sa nu isi muste limba indiferent de ce aleg sa spuna, iar productia semnata de El-P capteaza cam orice pare sa-i fi trecut lui Jamie prin cap, fara prea multe fineturi si calcule.


De exemplu, “Jeopardy” se deschide cu una bucata specifica feroce de la Killer Mike pusa peste niste tipete strangulate de orga si trombon. Pe “Oh My Darling Don`t Cry”, beat-ul clipeste ca o EKG posedata de demoni in timp ce El-P scuipa apocalipsa nucleara (“You can all run naked backwards through a field of dicks”) iar Mike coordoneaza un “fuccboi jihad”, mergand pe varfuri pe instrumental “like a ballerina”, ingropandu-ti stilul si cariera “like an obese female singer” sau ca un talhar cu masca de schi trasa pe fata intr-un Pontiac Catalina. “All Due Respect” e un groove din ala de iti indoaie membrana de la subwoofer care o ia razna delicios cand El-P desfiinteaza un “MC orfan” iar Mike se trezeste in Nigeria cu malarie pe cap, in timp ce tobele dezlantuite ale lui Travis Barker zangane nestavilit, o cursa vesela, fara frane. Intre timp, pe cipher-ul sinuos “Close Your Eyes (and Count to Fuck)”, Zack de La Rocha, fostul frontman de la Rage Against The Machine, le zice cu venin anti-sistem, cu o furie care nu tine cont de varsta.


Ambii membri ai RTJ au inregistrat anterior manifeste politice nuantate, “That`s Life” de la Killer Mike sau “Patriotism” de la Company Flow (fosta trupa a lui El-P) dar aici, modul abraziv in care se manifesta, iti da fiori. Mike, pe “Lie, Cheat, Steal”: “You really made it or just become a prisoner of privilege?/You willing to share that information that you`ve been given”. El-P pe “All Due Respect”: “Can`t relate to your first-world struggles/You want safety, hugs and cuddles/ IEDs(bombe artizanale – n.red.) will leave bloody puddles”. De asemenea, intentiile feministe de bun augur de pe “Love Again (Akinyele Back)” in colaborare cu Gangsta Boo, o veterana din Memphis (singura femeie din colectivul Three 6 Mafia), care joaca rolul lui Yo-Yo pentru Ice Cube-ul reprezentat de RTJ, e un concept interesant si e un raspuns obraznic dat de Boo lui Akinyele si odei sale turbulente “Put It In Your Mouth” din anii `90, dedicate sexului oral.

RTJ e povestea a doi prieteni incercand sa se comporte ca niste adulti responsabili in timp ce pocnesc sonic lumea in fata, asa, ca principiu general. Adevarurile necesare enuntate sunt alea pe care le gasesti si tu cand te uiti beat turta in oglinda. Fiecare defect si vulnerabilitate e trasa afara la lumina. E incantator, dar vine cu senzatii neplacute si remuscari la pachet. Pe “Crown”, climaxul introspectiv de pe album, angajamentul celor doi de a tine de sinceritate da cel mai tare peste cap. Mike isi confrunta istoria proprie presarata de infractionalitate si de tradare si de rusine si de familii rupte in doua si de rugaciuni catre cer, rezultatul fiind una dintre cele mai impresionante bucati de versuri de la el. Instrumentalul expresionist si intuitiv de la El-P ii acompaniaza fluid confesiunile. Dupa ce Mike zice pe refren “Can`t pick up no crown, holding what`s holding you down”, bucata lui El-P sugereaza ca povestea plina de capricii a lui Mike in calitate de soldat al strazii poate fi povestea oricarui soldat pe bune, oriunde pe planeta, purtand un steag in razboiul altora. Cuvintele lui taie adanc: “You are the smoldering vessel of punishment born to do nothing but justify us”

Cum se poate scapa de stigmatul de victima? Nu exista raspunsuri pe acest album, copii, si acest aspect e cat se poate de explicit. Fix apucatura asta distruge albume create de rapperi, altfel inteligenti, o dorinta arzanda de a transmite un mesaj si de a te instrui parinteste cum sa-l pui in practica. RTJ 2 aprinde o flacara, dar nu se teme nimeni daca va exploda sau nu in maini gresite. Arta rezida in faptul ca iti asumi un risc. Ajuta de asemenea si daca ti-ai gasit un partener de nadejde care iti asigura spatele. Iar cei doi iti vor spune acelasi lucru, ori de cate ori vor avea ocazia.

Rating: 4.5 stele din 5 stele posibile


Lasă un răspuns