Cazul Ferguson/Michael Brown si reactia hip-hop-ului

tensions-still-high-in-missouri-war-zone-after-mondays-riots

„STOP FUCKIN` KILLING US!” – J. Cole

Pe 8 august, Michael Brown, un adolescent de 18 ani, din Ferguson, Missouri, e impuscat mortal in plina strada de catre un politist. Pustiul era neinarmat, rezultatele autopsiei spun ca cateva din gloantele trase in el, au fost trase de la mica distanta, intr-o maniera ce aduce a executie. Nu se cunoaste nici pana acum exact de ce a fost omorat. Cadavrul sau a fost lasat sa zaca de autoritati pentru ore bune, in plina zi, sub ochii trecatorilor, inainte sa fie ridicat de pe trotuar. Politistul care l-a ucis a fost identificat abia dupa o saptamana.

Lumea s-a suparat crunt, a iesit la proteste, proteste intital pasnice, presarate insa apoi si cu incidente violente, de la ciocniri cu fortele de ordine pana la devastari de magazine. Politia s-a inarmat pana in dinti in stil militar, si a ripostat cu exces de zel, folosind gaze lacrimogene si gloante de cauciuc, pentru a dispersa multimea. Au fost impuse interdictii de a se iesi din case dupa anumite ore. Situatia e inca incinsa dupa doua saptamani de la incident.

Puteti afla mai multe detalii despre acest fapt regretabil cu o simpla cautare pe Google. E o tragedie fara rezolvare, un spectacol fara sfarsit. E soiul de trauma care poate lasa cicatrici oricui e martor la ea.

Ferguson era inainte un orasel linistit de vreo 20.000 de suflete, undeva langa St. Louis. Pe masura ce tensiunile de ordin rasial au explodat acolo, hip-hop-ul a apucat de-abia recent sa isi gaseasca vocea sa raspunda la aceasta ultima dovada care certifica faptul ca SUA nu e pentru oamenii de culoare. Pana si Lauryn Hill a scos capul din grota sa-i dedice un tribut muzical lui Michael Brown: “Black rage is founded on draining and draining/Threatening your freedom, to stop your complaining/Poisoning your water, while they say it’s raining.” Pana si G-Unit au ales calea militanta si au venit cu “Ahhh Shit”, un strigat de revolta unde Young Buck zice “Fuck a cop! Run the red light, fuck a stop’!” . Killer Mike, recunoscut pentru activismul sau, a scris o scurta scrisoare pe Instagram in legatura cu incidentul. Apoi a scris un editorial pentru Billboard. Apoi a aparut la CNN. Tot la CNN a aparut si Talib Kweli, desi era cam infierbantat si l-au luat emotiile pe sus de a ajuns sa se ciondaneasca cu reporterul pe subiecte off-topic, in prima instanta.

J. Cole a participat si el la priveghi, cu “Be Free”, unde, cu inima sfasiata, urla si se tanguie, din nou si din nou : “all we wanna do is break the chains off, all we wanna do is be free”. La o zi dupa, Cole a fost la fata locului in Ferguson, unde s-a plimbat prin multime si a stat de vorba cu rezidentii. Asadar Talib Kweli, J. Cole, Killer Mike, T.I., Common, pana si Benzino, toti au avut ceva de declarat, o compasiune generala care nu seamana cu nimic altceva din ce ai putea vedea in orice alt gen muzical.

E o reactie de apreciat chiar daca e cumva surprinzatoare. Din 2001 incoace, atat detractorii hip-hop-ului cat si fanii s-au plans in cor de modul stangaci si prostesc in care street rap-ul sau dance rap-ul incercau sa se integreze in muzica pop. Era o vreme, auzeai din toate partile, cand rap-ul chiar insemna ceva. Pai a insemnat pentru ca hip-hop-ul are o istorie lunga in spate de proteste si galagie intentionata. E un intreg de catalog de rapperi care s-au rasculat impotriva metodelor brutale ale politiei. Perioada de varf a fost intre 1988 si 1996 insa a existat continuitate si dupa, de la un T.I., un Killer Mike sau de la un Mos Def.

Asta e America unde Amadou Diallo se transforma in Sean Bell. Iar cazuri Michael Brown vor fi mereu. Atunci cand Rodney King a fost casapit in bataie de o patrula de politie si au avut loc razmeritele ulterioare din L.A. din 1992, hip-hop-ul a intrat intr-un deceniu de paranoia. Asta dupa ce existasera avertismente ca se va ajunge la explozii de revolta, daca e sa ne luam dupa “Straight Outta Compton” de la N.W.A. sau “Death Certificate” si “Amerikkka`s Most Wanted” de la Ice Cube. Dand repede inainte pana in secolul XXI, au aparut cazul Jena Six, apoi uciderea lui Sean Bell si acum situatia din Ferguson. Istoria se repeta. Asta e un adevar indiscutabil.

Suprematia celor albi ramane pana la urma problema “Americii albe” de a o rezolva. E naiv sa crezi ca daca le ceri rapperilor “sa faca ceva”, asta va duce la solutii practice, schimbari semnificative, sau ca cei responsabili vor fi trasi la raspundere mai rapid. Nu asta e rolul lui Lauryn Hill, chiar daca ea si Nas visau odata sa elibereze toti detinutii din Attica.

Nu pot sa va zic exact ce cauta J. Cole in Ferguson, sau ce vor sa obtina Killer Mike sau Talib Kweli, in afara de faptul ca isi arata solidaritatea. Ceea ce ramane de netagaduit insa, e ca solidaritatea e binevenita. E necesara. Hip-hop-ul, ca forma de arta, raspunde si are reactie la tulburarile sociale. Aceasta e muzica propriu-zisa a celor saraci, a celor aruncati in stadiul de paria, a celor oprimati. Si la fel sunt si repercusiunile unui gen muzical dominat de bravada, marginalizare si privare de drepturi.

RIP Michael Brown


Lasă un răspuns