Artisti prea putin promovati – partea a II-a: Tesla Cilum – Scantei din dedesubt

Tesla-Cilum-Scantei-din-dedesubt-web-cover


Dupa ce v-am spus de ce ar trebui sa ascultati albumul lui Underman, revin cu o noua recomandare, pe care sper sa nu o fi ratat pana acum, insa, in orice caz, merita sa va readuceti aminte de ea: Tesla Cilum – Scantei din dedesubt.

Putini artisti mi se par a fi completi. Ca sunt eu sucita sau perfectionista, ca am gusturi mai dificile in muzica sau sunt mai greu de multumit, rar gasesc ceva care sa imi placa total. De obicei, ca o mica melomana ce sunt, prefer sa nu stiu detalii care nu au treaba strict cu muzica: asta pentru ca daca le aflu, e posibil ca piesei respective sa i se ataseze detalii negative, care sa-mi scada din placerea de a o asculta. Ma rog, astea sunt chestii de meloman, pe care omul normal nu prea are cum sa le inteleaga. Inevitabil, insa, ma intalnesc cu ele. Are sa se inteleaga pe parcurs de ce am tinut sa mentionez acest lucru. Sa va spun, acum, de ce imi place mie albumul asta si de ce il consider complet ca si artist pe Tesla Cilum.

Piesa preferata de pe Scantei din dedesubt este greu de definit, pentru ca pe fiecare m-am regasit sau mi-a creat o anume stare de spirit:

 „Prima Doza” o ascult din doua puncte de vedere: ca piesa „mea de smecherie”, pentru ca imi da starea aia de parca as putea sa ma lupt cu mainile goale cu o haita de lupi infometati si ca piesa care rezuma tot albumul Scantei din dedesubt. Iti spune exact la ce sa te astepti si chiar asta ai sa si primesti cand il asculti.

Si, personal, pe albumul asta l-am descoperit pe Rk, care mi se pare nu genial, da’ exact pe gustul meu (da, v-ati prins, mie imi place si Gazah foarte, foarte mult). De ce? Pentru ca nu e monoton si se joaca cu sunetele. Pentru ca depaseste barierele si introduce acorduri de chitara specifice rock-ului, pentru ca adapteaza piesa mesajului si versurilor, pentru ca imi da niste trip-uri de nu mai stiu pe unde sa ma intorc la realitate. Promit sa il aduc in prim plan pe Rk de cate ori pot, pentru ca merita de o mie de ori mai multa atentie decat are, oricat de underground ar vrea el sa ramana.

„Check Out” iar e o piesa in care ma regasesc. E o stare de dezgust, combinata cu un realism, cu un feeling de superioritate, cu perfectionism, cu egocentrism… Cu ce e mai rau intr-un om, dar care in combinatia potrivita poate deveni calitate. Un curaj dintr-ala nebun. Cel putin, asa o percep eu, poate Tesla Cilum voia sa spuna altceva. Insa asta mi se pare secretul unei piese de succes: sa poti sa scrii despre tine in felul ala in care sa se regaseasca si cei care asculta. Si instrumentalul ala… Sunt fana Rk, ce sa mai…


„Sute de grade jos” deja m-a atras prin chitara (cum altfel? Si Egris imi place la nebunie la productie). Numai asculta cum suna instrumentalul asta. E ca o mama buna care te dojeneste pentru ca-ti vrea binele, pe cuvantul meu. De versuri n-am ce zice. E simplu: imi place ca dupa ce ascult o melodie sa raman cu un mesaj din ea. Sa spun: „da, dom’le, am invatat ceva dupa ce am ascultat asta, n-am irosit timpul degeaba”. Si dupa piesa asta, chiar daca e ego rap, raman cu ceva: o stare de spirit care imi da putere, o regasire a salbaticiei din mine, o idee cum ca „mai sunt altii, nu esti singura, ei si-au gasit curajul de a face, fa si tu ca ei”. Nu stiu daca se intelege exact ce spun, pentru ca e greu sa simti instinctiv ceva si apoi sa exprimi in cuvinte. Si exact asta iti da piesa asta: instincte.

„Scantei din dedesubt”, piesa care da numele albumului, are o chitara de l-ar face si pe Jimmy Page invidios. Sau rockerita din mine imi joaca feste. Oricum, din cauza chitarii, nu ma pot concentra pe versuri, oricat as incerca. Pentru textul asta, insa, am sa fac un efort. Sunt o lectie de viata, moara Sfanta Papadie! „E treaba ta daca vrei sa construiesti sau strici […] Cand totul arde si nu ai cum sa stingi”. Iar chitara aia nu ma lasa deloc. E geniala. Stefan Gheltu, doamnelor si domnilor!

Chitara care se continua si pe „Rk `n Roll”, unde Rk isi face de cap in cel mai poetic mod cu putinta. Cate povesti nu am inventat eu pe astea 52 de secunde, n-aveti idee. E piesa de tripuit, fara versuri, dar care iti spune romane intregi. O am pe repeat de ceva vreme.

„Nori de scrum” te readuce la realitate. Daca pana acum, ascultand albumul asta, ti s-a umflat egoul de nici nu mai puteai sa stai pe scaun ca incepeai sa plutesti, piesa asta e ca un ac cu care te inteapa Tesla Cilum, asa, obraznic, in timp ce-ti da si doua palme. E printre preferatele mele. Din nou, pe instrumental, incomaparabilul Rk, iar la master Egris. E ca o orgie de sunete care iti place, in ciuda faptului ca se intampla in urechile tale, pe cuvant. „Tu poti sa fii pe val, da’ te scufunzi intr-o secunda”. Snap, snap! „Facem muzica asta nenorocita, in fiecare zi blestemata”. Un fel de „E crucea mea, o duc si o fac si o traiesc, pentru ca trebuie si mi-a fost data!” Unde n-ar gandi toti asa?

„Zona Moarta” aduce o schimbare de sound, pentru ca il are pe Etalosed pe instrumental. Uite de aia spuneam ca nu vreau sa stiu detalii despre piese, pentru ca trebuie sa ma lupt cu mine ca sa imi placa. Insa Etalosed are talentul sa iti schimbe orice opinie prin muzica lui, care e deosebita. Si, desi initial, in primele zece secunde dupa ce am recunoscut sound-ul am zis „Mhhh, nu”, in urmatoarele zece secunde nu mai auzeam decat sunetul si ma desprinsesem de realitate. In plus, Tesla iti rupe capul cu o singura strofa. Unde mai pui ca-i place si Stephen King, unul dintre autorii mei preferati, mai si spune de el, inca o bila alba pentru om, artist si album.

„Acid” trece prin aceeasi problema, in cazul in care o ascult eu, ca si „Zona Moarta”, insa are acelasi efect: uit oamenii din spate, raman doar sunetele, ma rup de realitate si plutesc pe ea. „La inceput vrajeste, dar la sfarsit raneste”… „Iti uiti identitatea, iti pierzi setea de cunoastere”. „Deschide-ti ochii prafuiti ca sa vezi calea”… Putem s-o facem imnul Romaniei, pretty plix? Unde mi-am pus foile? Nu le mai vad ca dau din cap necontrolat.

„Late Night Blues” il aduce in prim plan pe Citizen X. Sunt si fana lui, inca de cand l-am descoperit. Si la el se simte influenta rock-ului, in general, nu doar pe piesa asta. Piesa descrie depravarea aia bolnavicioasa care provoaca atata placere, pe care unii dintre noi au bafta sa o traiasca, poetic, asa, in timp ce altii o privesc cu dezgust de pe margine, nestiind ca le-ar placea la nebunie daca ar simti-o. Le-as lipi niste casti direct pe creier, cu piesa asta pe repeat, pana cand ar incepe sa le vibreze celulele in ritmul asta, pentru ca  rateaza 90% din esenta a ce suntem noi, ca oameni. Prea multa filozofie, ok, ok, il si aud pe Andrei spunandu-mi „Iar te-ai dus prea departe, Oana”. Efectul piesei, nu e vina mea.


„SS Yo”. „SS[S] Yo”, sa-mi fie cu scuzare. Chiar ca asa trebuie sa sune rapul asta. Si muzica asta. Si tot. Din suflet, direct. Sa simti acolo cum iti ia creierul, ti-l desface in bucatele si ti-l rearanjeaza. Iti place cum, pe masura ce am ascultat albumul Scantei din dedesubt, ca sa scriu textul asta, mi-am schimbat modul de prezentare de la concret si tehnic la visare si filozofie? Tu ai sa patesti mai rau cand ai sa-l asculti, pentru ca eu trebuie sa ma abtin ca sa te conving ca merita. Tu nu ai nici o limita, in schimb! Las-o sa curga!

„24/24” cu Egris la productie. Ma regasesc maxim pe asta, sa ma scuze Tesla si Egris ca ma introduc peste viata lor si mi-o asum, da’ de aia imi si place albumul la nebunie, ca ma identific cu el si nu e nici un element care sa-mi smulga axonii. Si bine, eu nu fac muzica, da-mi place mie sa scriu, asa, fictiune, asa ca lasati-ma sa ma simt si eu artist langa voi, acolo. „Cand e mult prea multa galagie in jungla de beton”. Si unde mai pui ca spune si de Iron Maiden. Si ca tot ce zic oamenii acolo e pe bune, pe cuvant. 24 din 24 cu sufletul in fata, pus unde poti: pe note, in litere, in pasii cu care calci pe asfaltul asta incins de pe trotuarele murdare ale Bucurestiului. Si asta e preferata mea. Toate sunt, ce sa mai… „De 5 ani scriu ce gandesc”. „Sa sap adanc prin anticariate” –  inca unul dintre motivele pentru care ii respect maxim pe oamenii astia: ca vor sa invete si citesc si se cultiva si se educa non – stop. 24 din 24…

„Persona”. Nu vreau sa se termine albumul asta. Si bat din picior si mai cer si alte piese. Mai ales ca se termina intr-un mod in care ramai cu un „waw” pe buze, ca la o prajitura delicioasa, insa prea mica. Mai vreau! Si asta e piesa mea. „Se spune ca scriitorii nu mor, da’ scriitorii des nu dorm, ganduri negre pana-n zori.” (Ghici cand scriu eu textul asta? Iar vreau sa ma simt artist.) Daca maine Tesla Cilum ar face un featuring cu Inna, eu i-as spune „Multumesc!”: omul si-a facut datoria, a lasat arta in urma, si-a atins scopul existentei ca artist, prin albumul asta. Poa’ sa faca ce-o vrea, da’ sper sa o faca si pe viitor, tot ca arta. Pentru ca eu si alti melomani ca mine mai vrem, mai avem nevoie de albume dintr-astea complete. Mai vrem sa fim invatati ceva, sa fim alintati cu bijuterii dintr-astea. Ai sa ne mai dai, nu-i asa?

Pentru noi, pamantenii, exista si un link de download, aici.


One thought on “Artisti prea putin promovati – partea a II-a: Tesla Cilum – Scantei din dedesubt

Lasă un răspuns